„Gata de cel mai greu traseu din munţii Apuseni?”, întrebarea aceasta a fost adresată celor din Clan-Foc şi Noviciat.
Încercarea de a traversa Valea Seacă a eşuat prima dată, datorită vremii nefavorabile, însă a doua oară am fost pregatiţi de orice şi gata de a ne căţăra pe 20 de cascade.
Ne-am montat corturile în locul în care am fost şi data trecută, doar că acum, pe cealaltă parte. Pornind după masa, la ora 14, am ajuns bineînteles seara acolo, însă nu ne-am dat bătuţi din cauza venirii serii, nu am stat la corturi. Cu paşi mici şi mari am pornit într-o scurtă plimbare în împrejurimi, doar pentru a vedea ce ne asteaptă. Nu se compara ceea ce ne astepta cu ceea ce am văzut în prima zi. La focul de tabară, i-am invitat şi pe vecinii noştri. Am cântat câte ceva, iar după aceea am spus o mulţime de bancuri, unul mai amuzant ca şi altul.
August, fiind o lună cu stele căzătoare, seara a fost magnific, o mulţime de meteoriţi au căzut, luminând tot cerul precum într-o poveste. Pentru a fi odihniţi următoarea zi, majoritatea am plecat repede la culcare, însă ceilalti s-au simtit foarte energici şi gata de a asculta mai multe bancuri.
A sosit şi ziua cea mare, după micul dejun, am reuşit să adunăm apă de la nişte rădăcini (rădăcini care erau deasupra izvorului, dar acesta era ocupat de o altă persoană care-şi umplea bidonul de mai bine de 3 ore). Cu o mare voinţă şi putere am pornit de-adevaratelea spre Valea Seacă. Ajunşi în faţa primei cascade, am rămas toţi surpinşi, speriaţi, dar totodată cu zâmbetul pe buze, ascunzând oarecum frica ce-o aveam în noi. După ce am trecut de a treia cascadă, trebuia să urcăm pe o porţiune unde era mult noroi; acolo ne-am panicat cu toţii atunci când bolovanii au căzut peste noi, dar nu s-a întamplat cu nimeni nimic, deoarece Dumnezeu a avut grijă de fiecare. În final ne-am udat aproape toţi, ne-am urzicat şi ne-am distrat de minune. După ce am terminat cu toate cascadele am avut ocazia să fim în Groapa Ruginoasă, chiar în mijlocul ei, la un moment dat ziceam că suntem ori în deşert, ori în Marele Canion, a fost ceva fascinant şi de neuitat.
Am invăţat că trebuie să ai multă rabdare, să fii oprimist - să poţi trece de toate cascadele, să fii atent la cel de lângă tine şi să-i acorzi o mână de ajutor atunci când are nevoie.
Aceasta a fost excursia noastră mult dorită.
Seara, după traseu am ajuns la corturi, le-am demontat şi am pornit spre casă, toţi murdari, dar bucuroşi şi încrezători că am făcut cel mai greu traseu din Apuseni. La un moment dat, tuturor ni s-a făcut foame, aşa că Radu şi Camelia ne-au servit cu o cină traditională şi pur românească: slănină şi ceapă, bineînţeles la lumina frontalei. A fost o aventură de neuitat şi magică din toate punctele de vedere.
Încercarea de a traversa Valea Seacă a eşuat prima dată, datorită vremii nefavorabile, însă a doua oară am fost pregatiţi de orice şi gata de a ne căţăra pe 20 de cascade.
Ne-am montat corturile în locul în care am fost şi data trecută, doar că acum, pe cealaltă parte. Pornind după masa, la ora 14, am ajuns bineînteles seara acolo, însă nu ne-am dat bătuţi din cauza venirii serii, nu am stat la corturi. Cu paşi mici şi mari am pornit într-o scurtă plimbare în împrejurimi, doar pentru a vedea ce ne asteaptă. Nu se compara ceea ce ne astepta cu ceea ce am văzut în prima zi. La focul de tabară, i-am invitat şi pe vecinii noştri. Am cântat câte ceva, iar după aceea am spus o mulţime de bancuri, unul mai amuzant ca şi altul.
August, fiind o lună cu stele căzătoare, seara a fost magnific, o mulţime de meteoriţi au căzut, luminând tot cerul precum într-o poveste. Pentru a fi odihniţi următoarea zi, majoritatea am plecat repede la culcare, însă ceilalti s-au simtit foarte energici şi gata de a asculta mai multe bancuri.
A sosit şi ziua cea mare, după micul dejun, am reuşit să adunăm apă de la nişte rădăcini (rădăcini care erau deasupra izvorului, dar acesta era ocupat de o altă persoană care-şi umplea bidonul de mai bine de 3 ore). Cu o mare voinţă şi putere am pornit de-adevaratelea spre Valea Seacă. Ajunşi în faţa primei cascade, am rămas toţi surpinşi, speriaţi, dar totodată cu zâmbetul pe buze, ascunzând oarecum frica ce-o aveam în noi. După ce am trecut de a treia cascadă, trebuia să urcăm pe o porţiune unde era mult noroi; acolo ne-am panicat cu toţii atunci când bolovanii au căzut peste noi, dar nu s-a întamplat cu nimeni nimic, deoarece Dumnezeu a avut grijă de fiecare. În final ne-am udat aproape toţi, ne-am urzicat şi ne-am distrat de minune. După ce am terminat cu toate cascadele am avut ocazia să fim în Groapa Ruginoasă, chiar în mijlocul ei, la un moment dat ziceam că suntem ori în deşert, ori în Marele Canion, a fost ceva fascinant şi de neuitat.
Am invăţat că trebuie să ai multă rabdare, să fii oprimist - să poţi trece de toate cascadele, să fii atent la cel de lângă tine şi să-i acorzi o mână de ajutor atunci când are nevoie.
Aceasta a fost excursia noastră mult dorită.
Seara, după traseu am ajuns la corturi, le-am demontat şi am pornit spre casă, toţi murdari, dar bucuroşi şi încrezători că am făcut cel mai greu traseu din Apuseni. La un moment dat, tuturor ni s-a făcut foame, aşa că Radu şi Camelia ne-au servit cu o cină traditională şi pur românească: slănină şi ceapă, bineînţeles la lumina frontalei. A fost o aventură de neuitat şi magică din toate punctele de vedere.
- articol scris de Lucia Iluţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu