Ca să nu mai abuzăm atât de mult de forum, prin mesaje scurte şi fără rost, m-am gândit să creez pe blog un chat box, în traducere liberă, “cutiuţa cu bârfe”. Aici vă puteţi exprima liber, puteţi discuta şi să vă salutaţi. Desigur, nu vreau să încurajez statul cu ochii în monitor scriind de zori şi vorbind aiurea, când aţi putea să vă întâlniţi afară, în curte la Don, sau oriunde în aer liber, comunicând faţă în faţă. Sinigura regulă pe care ţin să o respectaţi în momentul în care scrieţi aici este folosirea unui limbaj decent. Mulţumesc!
22 iunie 2010
14 iunie 2010
C.S.O. în Ecotură
Ecotura, concursul care a ajuns la a 11-a ediţie în acest an şi organizat de Ecotop Oradea, a fost un bun prilej de a ne testa cunoştinţele deprinse pe parcursul anilor în scout: orientare, animaţie, prim ajutor şi mai ales spiritul de echipă. Toate acestea ne-au fost puse la încercare prin probe bine organizate şi sub atenta observaţie a albitrilor.
Echipajul C.S.O. a fost format din Brandon, Mark, Tibi, Bianca Buzlea, Mirela, Lucia, Sergiu Man şi Alexandru Ion. Opt membrii ce au reprezentat cu succes acest grup şi care împreună prin unitatea lor au demonstrat ca merită cu prisosinţă ocuparea locului III. Am primit cu toţii felicitări din partea organizatorilor, deoarece având în vedere faptul că a fost prima participare la acest concurs, rezultatul obţinut este unul marcant.
Ca observator şi responsabil al grupului participant ţin să felicit întreg echipajul şi mai ales căpitanii celor două echipe: Bianca B. (C.S.O.-I) şi Sergiu M. (C.S.O.-II) care şi-au îndeplinit cu succes îndatoria de coordonatori.
Dat fiind faptul că ne-am simţit atât de bine, sperăm că vom putea fi prezenţi şi anul viitor la a 12-a ediţie şi de această dată să câştigăm şi “vaza” mult râvnită, având experienţa acestui an.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)