În data de 30 prilie, ne-am organizat şi pentru prima dată am participat la concursul PerPedes, care anul acesta împlineşte 30 de ani de când s-a înfiinţat.Am pornit cu întârziere, după o oră, toţi eram foarte nerăbdători, dar şi puţin speriaţi pentru probele de alpinism si speologie. Ne-am consolat cu gândul că şi alţii sunt începători.
Ajunşi în Depresiunea Trascăului, la locul nostru de campare am început să ne montăm corturile, să despachetăm bagajele si să mâncăm. Pe urmă am cântat cu multa voie bună o sumedenie de cantece cu tema montană sau nu. Odată cu venirea serii, au sosit şi ţânţarii, care ne-au făcut nişte urme frumoase pe corp. Seara la focul de tabără, am avut parte de un moment, în care eram toţi oamenii care participau la concurs. Am reuşit să învăţăm câteva versuri de la anumite cântece pe care noi le-am ascultat cu urechile ciulite. Fiindcă noi nu ştiam melodiile, am hotărât să mergem să ne jucăm câteva jocuri de-ale noastre. Râdeam atât de bine încât la un moment dat unii dintre noi s-au trezit pe jos, cu lacrimi în ochi şi tinându-se de burtă.
După un somn bun, ne-am trezit. În jur de ora 10, s-au făcut echipele şi s-a pornit în traseu. Pe acest traseu, am mers exact cum nu trebuia, în zig-zag, trebuia să trecem o singură dată râul, dar noi l-am trecut de vreo trei, patru ori, aproape că ne-am rătăcit, dar până la urmă am ajuns pe drumul care ne era indicat pe hartă. În traseu, am văzut cele mai frumoase peisaje, de vis, când eram la o altitudine înaltă simţeam o euforie în noi încât trăiam senzaţia pe care o au parapantiştii când sunt în înaltul cerului.
La proba de alpinism, trei membrii ai comunităţii au avut nevoie de toată susţinerea noastră pentru a atinge punctul câştigător. S-au descurcat de minune, parcă ar fi fost adevăraţi alpinişti, sincere felicitări. Ajunşi în tabără, o echipă CSO a ajuns mai repede cu o oră, au avut mai multă forţă în picioare şi au galopat în traseu, dar avantajul e pentru ei că s-au odhinit mai mult ca şi ceilalţi. După şapte, opt ore de traseu, am avut un moment de discuţii mai aprinse, în care fiecare şi-a mărturisit punctul de vedere legat de traseu. Am învăţat ce înseamnă cu adevărat unitatea şi adevăratul premiu al acestui concurs este experienţa şi nu în ultimul rând prietenia.
Înainte de începerea programului de seară, am mâncat cu multă poftă, pe urmă am cântat, iar câţiva dintre concurenţii altor echipe au venit să ne acompanieze cu vocile lor. La focul de tabără, fiecare echipă a fost nevoită să pregătească ceva „cultural”, adica o scenetă sau câteva cântece. Aici ne-am descurcat grozav, am luat locul trei. Căntecele celorlalţi au fost destul de noi, draguţe şi amuzante pentru noi, la scenete nu vrem să comentăm pentru că nu toate au fost pe gusturile noastre.
Următoarea zi a fost proba de speologie, cei de la noi au fost fantastici, dar se vede că mai avem de învătat, însă putem spune că ne-am descurcat mai bine decât cei care au avut şi pregătire înainte. După această probă, am adunat toate lucrurile noastre, ne-am împachetat, am dat mâna cu organizatorii şi am plecat spre Cheile Turzii. După ce am admirat priveliştea, am pornit spre Oradea. Distrându-ne foarte bine în maşină şi jucându-ne tot felul de jocuri de atenţie, am ajuns mai repede acasă.
Am încheiat ca de obicei cu cu o voga, doar că de data asta a fost mai slabă, din cauză că am fost prea obosiţi. Am avut multe de învăţat din aceasta excursie, am descoperit ce e unitatea cu adevărat, responsabilitatea, comunicarea, respectul, dar şi în ce constă concurenţa. Din toate am câştigat experienţă, am devenit învingători în sufletele noastre. Probabil că nu meritam să căştigăm concusul, acel loc trei, dar am legat mai strâns nodul prieteniei noastre, ceea ce ne demonstrează adevăratul căstig, iar noi am devenit mai puternici.
- articol scris de Lucia Iluţa
